Siguranță și Calitate! Viața este mai importantă decât prețul!

PRO-A Palan Manual cu Levier și Lanț

palan manual cu levier și lanț

Ce este un palan manual cu levier?

Palanul cu levier şi lanţ este un echipament de ridicare manual, portabil, ce poate fi folosit atât la un punct de ancorare fix, cât şi împreună cu un troliu de translaţie mobil.

Un palan manual cu levier poate fi utilizat și orizontal, ca palan de tragere, fiind diferit de palanul manual cu lanţ PRO-C sau PRO-B, Temperatura de lucru este cuprinsă între –10°C și +50°C.
Sunt fabricate conform EN 13157.

La cerere, palanele pot fi livrate cu protecţie la suprasarcină.

aplicatie palan manual cu levier și lanț

Avantajele utilizării unui palan manual cu levier, spre deosebire de utilizarea unui palan manual cu lanţ, sunt următoarele:

  • poate fi utilizat în plan orizontal, ca palan de tragere;
  • poate fi folosit în efectuarea unor operaţiuni diverse, cum ar fi repararea utilajelor sau pretensionarea diverselor subansamble;
  • este utilizabil în toate poziţiile de prindere, atât în ateliere din sectorul industrial cât şi pe şantiere;
  • permite mişcarea liberă și facilă a lanţului atunci când nu este în sarcină, ajutând astfel la o poziționare mult mai rapidă a cârligului de sarcină.

Instalarea unui palan manual cu levier cu lanț PRO-A

1. Blocaţi palanul cu ajutorul cârligului superior de punctul fix de ancorare sau de căruciorul de translaţie corespunzător; 2. Selectaţi poziţia „UP” (sus) şi acţionaţi levierul pentru a ridica sarcina; 3. Selectaţi poziţia „DOWN” (jos) şi acţionaţi levierul pentru coborârea sarcinii. Atenţie: lanţul de manevră trebuie acţionat lent şi constant pentru a evita balansarea sarcinii în timpul operaţiunilor de ridicare/coborâre.

Reguli folosire palan cu levier

  • Verificați permanent starea lanţului în special şi a întregului palan în general. Dacă observaţi neconformităţi faţă de buna exploatare, apelaţi imediat la peresonal calificat pentru remedierea problemelor.
  • Nu folosiţi niciodată palanul pentru a ridica sau transporta persoane.
  • Palanul este un echipament manual, care se foloseşte numai cu mâna direct pe levier, pentru a ridica sau coborî o sarcină suspendată; nu folosiţi nici un dispozitiv pentru a exercita o forţă mai mare pe lanţul de manevră decât forţa care poate fi aplicată manual.
  • Nu depăşiţi niciodată capacitatea nominală inscripţionată de carcasa palanului. Această capacitate este pentru lucrul individual.
  • Verificaţi dacă punctele de ancorare sunt suficiente pentru a putea prelua sarcina. Verificaţi dacă palanul este corect ataşat de punctul de ancorare şi dacă cârligele de prindere sunt închise
  • Palanele cu capacitate de cel puțin 6 tone sunt prevăzute cu mai multe fire de lanţ de sarcină; în acest caz, asiguraţi-vă că acestea nu se vor răsuci între ele.
  • Fără sarcină, verificaţi dacă funcţiile „sus/jos” răspund corect comenzilor.
  • Înainte de a desprinde palanul din punctul de ancorare, asiguraţi-vă că nu există nicio sarcină suspendată în cârligul inferior al palanului.
desen tehnic palan manual cu levier și lanț

dimensiuni și caracteristici palan manual cu levier și lanț